maria montessori
facebook            simona nicolae
simona@mariamontessori.ro



INTERESANT DE CITIT... iunie 2014

M.

 

M. are 3 ani si 8 luni.Vorbeste 4 limbi straine: franceza, rusa, engleza si germana. Pana la 2 ani si 10 luni nu a vorbit aproape deloc pentru ca a fost expus la 4 limbi straine, dar in mod natural, si a avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a le intégra.

Pana la aproape trei ani a comunicat cu cei din jur, folosind limbajul non verbal, pe care l-a dezvoltat la un nivel pe care eu nu l-am intalnit pana acum la nici un copil de varsta lui. Fata lui poate exprima in decurs de cateva minute atat de multe sentimente, sentimente pe care, probabil,  un adult le-ar exprima verbal intr-o discutie de jumatate de ora. Claritatea, coerenta, dar mai ales éléganta limbajului sau non verbal m-au fascinat de la prima noastra intalnire.In cele 4 luni de cand a facut tranzitia la grupa mea,  M. m-a invatat lucruri pe care nici macar n-aveam habar ca nu le cunosc.

La sfarsitul lunii mai, parintii mi-au spus ca se vor muta in Belgia, iar M. va continua acolo, tot intr-o scoala Montessori.

Acum doua saptamani au inceput sa il prégateasca  pe M. pentru marea schimbare ce va avea loc in viata lui, dar destul de vag caci se temeau de reactia lui. Se gandeau ca, poate, ar fi mai bine sa nu stie nimic pana la momentul cand vor pleca din Moscova.

Pentru ca unul din parinti a fost plecat 4 zile la Bruxelles, i-au spus ca motivul lipsei lui de acasa este sa caute o noua casa acolo. Atat, pentru inceput.

De atunci am observat ca M. si-a luat un nou obicei: isi baga in gura tricoul sau gulerul de la geaca si ca a devenit  foarte apatic. Nimic din clasa nu mai prezinta vreun interes pentru el.

La inceputul celei de-a doua saptamani de la eveniment, luni, mi-am propus sa petrec mai mult timp cu el, 1 la 1. Marti dupa amiaza, ne pregateam sa incheiem  ziua, iar M. era in vestiar, ascultandu-ma cum ii povesteam despre calutii de mare. Bine inteles...cu tricoul in gura. M-am oprit din povestit si l-am intrebat:

"M., crezi ca ai putea sa imi spui de ce bagi tricoul in gura?"  Iar M. s-a uitat la mine si mi-a spus simplu: "Pentru ca am nevoie." L-am intrebat: "Crezi ca te-ar ajuta o imbratisare mare din partea mea?" si mi-a raspuns: "Nu, dar o imbratisare mica, da!" L-am tinut in brate cred ca mai putin de doua minute, dupa care s-a retras iar eu l-am intrebat daca ar vrea sa facem o plimbare in parc pana vine mami sa il ia acasa. Mi-a zambit si m-a luat de mana. Pe drum l-am intrebat daca vrea sa imi povesteasca de casa de la Bruxelles. Si mi-a spus despre parintele care fusese plecat  „….a gasit acolo o casa mare si frumoasa. Cu multe camere si cu parc langa.”  Apoi s-a oprit si mi-a spus doar atat: "Plecam..." I-am povestit ca am fost si eu la Bruxelles si ca e foarte frumos. I-am spus ca va avea prieteni minunati la gradinita si ca va fi foarte fericit acolo. Ne-am intors din plimbarea noastra si M. a plecat acasa.

Miercuri, a fost o zi plina la clasa, dar la final  mi-am dat seama de un lucru:  M. nu mai baga tricoul in gura si nu mai e apatic. Nici joi si nici azi n-a mai facut-o....ba mai mult decat atat, a inceput sa povesteasca prietenilor unde va merge el la scoala anul viitor.

Despartirile nu sunt usoare sau placute, dar daca le pui pe tapet intr-o maniera pozitiva ele pot da sens...asa cum pentru noi, adultii, ele dau sens, si pentru copii este aidoma.