maria montessori
facebook            simona nicolae
simona@mariamontessori.ro



INTERESANT DE CITIT … martie 2012

Umbra


”Sentimentul puterii pe care un parinte îl traieste în relatia cu un copil este extraordinar de ispititor. E atât de simplu sa îi spui unui pui de om ce sa faca, ce sa simta, ce sa gândeasca, ce e bine si ce e rau, ce sa ascunda si ce sa pretinda ca este.

Deoarece un copil nu are un simt al identitatii personale, acesta poate fi cu usurinta inventat si falsificat de adultii din jurul lui. In opinia mea, parintii care nu rezista tentatiei, uitând de neajutorarea copilului, pentru a-l modela în directia propriilor asteptari, mai mult sau mai putin constiente, sunt ei însisi în deficit de putere. Perspectiva de a stapâni sentimentele, actiunile si chiar traiectoria vietii celuilalt este atragatoare, dar promisiunile ei sunt mincinoase.

Când copilul va creste, el se va revolta împotriva parintilor. în cel mai rau caz îi va urî si dispretui, în cel mai bun se va stradui sa corecteze ceea ce, fara sa-si dea seama, a ajuns sa fie. O terapie de durata îl poate ajuta sa înteleaga motivatiile inconstiente ale parintilor si, în cele din urma, sa-i ierte.

In situatia mai putin fericita,cineva care s-a dezvoltat în acord nu cu propriile nevoi ci cu nevoile figurilor parentale, va simti întreaga viata ca-i lipseste ceva, se va simti neîmplinit sau gol pe dinauntru. Ce anume lipseste? El lipseste, din propria viata.

Anumite beneficii financiare sau sociale (de stima si statut) pot compensa un timp vidul interior al unei vieti conduse dupa nevoile si valorile altora. Nu vreau sa întelegi ca aceste nevoi, norme sau valori nu sunt valabile. Ele sunt valabile pentru cei de care apartin.

Valoarea pasivitatii este legitima pentru o mama cu un nivel redus de vitalitate, care functioneaza perfect adaptat în regimul minimei rezistente, dar este inaplicabila fiicei ei, care, dispunând de o energie abundenta, îsi doreste sa actioneze, sa încerce, sa lupte si chiar sa domine.

Efectul compensator al beneficiilor exterioare este întotdeauna limitat în timp. Chiar,daca nevoile naturii autentice nu mai sunt auzite, anxietatea, tensiunea, lipsa de orizont, confuzia sau deruta sunt solii ei din lumea constiintei. Dupa un obicei brevetat de înaintasii nostri, solii sunt pedepsiti sau ucisi pentru mesajul pe care îl aduc. Unii sunt înecati în alcool sau droguri, altii sunt anesteziati prin aventuri sexuale sau muzica ascultata la maxim.

Parintii echilibrati pe axa puterii, suficient de constienti de slabiciunile lor pentru a nu le proiecta asupra altora îsi asista copiii în mersul lor natural spre o existenta independenta. Ei le ofera siguranta unei baze de antrenament solide, dar si încrederea ca într-o buna zi o vor parasi pentru a trai în felul lor, acolo unde doresc.
Parintii care rezista ispitei de a-si creste copiii dupa propriile sabloane îi sprijina cu adevarat în procesul de maturizare, proces al carui scop ultim este accesul la cea mai înalta libertate.

Daca ai avut astfel de parinti, îngenuncheaza chiar acum si multumeste-i bunului Dumnezeu pentru o astfel de sansa. Daca nu ai avut, fii recunoscator pentru sansa pe care o ai acum, aceea de a-ti lua evolutia în propriile mâini si a renunta sa traiesti dupa un tipar care probabil nu este rau în sine, ci este "rau" deoarece nu ti se potriveste.

Standardele nerealiste pe care parintii le indica si asteptarile nepotrivite fata de felul de a fi al copilului trimite în umbra trasaturi de personalitate si forte launtrice care îl priveaza de un sentiment autentic de încredere în sine.
Desigur, comportamentele parentale nu sunt factori unici de influenta asupra evolutiei psihologice a copilului.
O învatatoare, un bunic, un profesor sau chiar o sora mai mare intervin uneori semnificativ în acest proces.

Ceea ce scriu aici nu vizeaza cautarea vinovatilor, ci prevenirea greselilor. Daca greselile au fost comise, prioritar nu este sa afli cine le-a comis si din ce motive (desi conteaza si asta), ci sa actionezi pentru a repara ceea ce poate fi reparat si a te apropia de ceea ce vrei sa devii.

Ca sa-ti spun adevărul pana la capat (desi e greu de acceptat), credinta mea este ca factorul decisiv în dezvoltarea unui copil nu este mediul în care creste (parinti, bunici, profesori) ci predispozițiile lui de raspuns la mesajele primite din mediu.

Altfel spus, mediul faciliteaza, sustine, accelereaza sau, pe celalalt versant, blocheaza, întrerupe, frustreaza evolutia psihologica a unei persoane, însa ceea ce, în ultima instanta, conteaza este potentialul specific al acestuia, vointa si mai adânca de a experimenta un anumit gen de viata. Nu este o linie de gândire usor de îmbratisat. Ea opereaza cu ideea ca realitatea vietilor noastre este conectata la alegerile noastre launtrice, si asta inca din clipa in care ne-am nascut, sau pentru gânditorii mai îndrazneti, cu mult înainte de aceasta ultima nastere.”

 
”Umbra” – Adrian Nuta, psiholog